“- Cum te cheama, pui de dac? – Harun Mazlam, Maria Ta!” In 2016 am cutezat sa las in urma in logistica in multinationala si sa apuc pe un drum pe care mi l-am dorit din totdeauna. Si cum trecusem de mult de varsta la care mai stai pana-ti zic parintii “da, ai voie”, iata-ma-s azi, dupa 5 ani, aici, alaturi de oameni pe care doar visam, pe ascuns, ca-i voi intalni in viata asta. Este doar inceputul.
- Ce meserie ai avut si cum ai ajuns la croitorie?
Primele amintiri despre croitorie le am din cabinele de proba de la etajul unu din Casa Modei, Constanta, de prin 1984. Mi se parea fascinant cum dintr-o bucata de tesatura cumparata de vis-à-vis, din celebrul magazin universal Tomis, tu, croitorul, ajungi sa aduci in realitate gandul clientului. Au urmat scoala, revolutia din ’89, nebunia trecerii de la comunism la capitalism si disparitia oricaror ancore in realitate pe care parintii mei le aveau. “Ca sa nu mori de foame ca a lu’ cutare cu facutu’ de haine, mai bine te duci si faci ceva economic ca asta moarte n-are!” au zis ai mei, iar eu, la randul meu, am zis “saru’-mana” c-au decis in locul meu. In 2017, dupa aproape 12 ani de port, nave, barje, vagoane, tiruri, logistica intr-un cuvant si alti 3 ani de plasare personal navigant , mi-am dat seama ca eu joc intr-un film si nu o fac de placere ci de nevoie. Si impins de nebunia momentului am schimbat tot! Iata-ma croitor, acum, in 2022 dupa ce am absolvit cursuri de croitorie, cursuri de tipare, dupa intalniri cu oameni care m-au tinut de mana si m-au invatat, mi-au dat incredere si acea bataie pe umar urmata de “hai, ma, ca poti!”.
- Cum ai descrie produsele tale? Ce se detaseaza la ele?
In fiecare zi invat ceva nou si asta se vede in produsele si finisajele pe care le fac. Ma uit ba cu uimire, ba cu drag, ba cu rusine, ca e si asta, la produse pe care le-am cusut acum 4, 5 ani si la cele de acum. Ei bine, da, sunt mandru de mine! In general caut simplitatea liniilor, clasicul, la care adaug mici accente de culoare, de detaliu, lucruri care sa faca diferenta de un alt produs.
- Cum este o zi implinita pentru tine?
Zile implinite de munca, de intalniri, de realizari au fost si vor fi, dar ziua care mi-a adus zambetul si frica in suflet a fost o zi de toamna cand micul meu atelier a inceput sa prinda contur in capitala tarii. Au venit utilajele de lucru, am dus mobilierul, am aranjat tesaturile, atele, fermoarele, nasturii, revistele, tiparele, am dat cu mopul, iar la finalul zilei stors de energie si de nervi, caci si ei vin la pachet, am inspirat adanc si mi-am zis zambind: “Pan’ aici ti-a fost! Acum e pe bune! Vai de capu’ tau!”
- Care a fost cea mai mare reusita a ta in acest domeniu?
Fiecare pas pe care l-am facut din momentul in care am decis sa imi schimb meseria a fost o reusita! Fiecare persoana pe care am cunoscut-o pe acest drum a fost o reusita! Cine stie, poate peste 10, 20 sau 30 de ani voi privi in urma si voi spune: “Acela a fost momentul!”. – sau – “Da’ va rog, ajunge cu atatea reusite ca nu mai pot de atata success!”
- Care este portretul clientului tau?
Ancorat in realitate, cu mintea si sufletul deschise, placerea de a bea un pahar cu prietenii si sa rada la ceva absolut prostesc, ii place sa incerce lucruri noi fara sa fie ridicol, sa iubeasca viata.
- Cum ti-ar placea sa arate piata de design national si international?
Mi-as dori sa dau un raspuns care sa insemne ceva sau sa puna pe ganduri, dar eu inca ma descopar pe mine pe drumul meu. Dar ce-mi doresc cu adevarat este ca oamenii sa cumpere calitate.
- Aprecieaza romanii “made in Romania”? Dar strainatatea?
Vad ca incet, incet “made in Romania” isi face drumul catre casele, frigiderele, dulapurile romanilor. Romanii incep sa inteleaga ca sprijinind productia locala, cumparand produse romanesti, ajuta atat economia in totul ei, dar cern si bobul de neghina, lucrul facut temeinic fata de cel facut doar in clasicul romanesc “doru’ lelii”. Cat despre straini, parte din ei stiu ca “made in Romania” inseamna calitate, altii acum descopera. Important este ca noi, in tara, sa facem calitate pentru noi.
- Cum ti-a fost in ultimii doi ani?
M-am impartit intre predare cursuri croitorie pentru incepatori, lucrand haine pe comanda, haine in serii mici, colaborari cu designeri. In plan personal a fost o perioada de adunat ganduri si trairi, un fel de repozitionare a mea cu mine.
- De ce numele tau?
Cred ca nu-s singurul care a trebuit sa dea un nume la ceva in viata asta. Am tot stat si m-am gandit si rasucit si am tot cautat asocieri de nume, litere, ceva care sa te trimita cu gandul in universul tau. Iar numele universului meu este Harun Mazlam.
- Ce ti-ar placea sa spuna oamenii despre produsele cusute de tine?
Sa-mi spuna ca se simt bine in ele, sa se opreasca o secunda din graba de zi cu zi si sa se admire intr-un geam, oglinda, o baltoaca, sa-si zambeasca si apoi sa-si vada de drum. Da, imi doresc ca produsele cusute de mine sa aiba acest efect.
Lasă un răspuns